VIDEO | Un polițist din Botoșani s-a ÎMPUȘCAT în cap chiar lângă mormântul fiicei sale, care a murit la vârsta de 1 an

Publicat: 30/11/2023, 13:22
Actualizat: 30/11/2023, 13:23

Un polițist în vârstă de 47 de ani, din Botoșani, s-a împușcat în cap – cu arma din dotare – chiar în ziua de Sf. Andrei, lângă mormântul fiicei sale care a murit la vârsta de 1 an.

Drama prin care a trecut bărbatul a dus la o intensă luptă interioară, după decesul Andreei, iar acesta a recurs, într-un final, la gestul extrem.

”Astăzi, 30 noiembrie, în jurul orei 10.30, Inspectoratul de Poliție Judeţean Botoșani a fost sesizat cu privire la faptul că, în comuna Vlăsinești, a fost găsită o persoană decedată, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului. În urma deplasării la fața locului, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind stabilită identitatea victimei, în persoana unui bărbat, de 47 de ani, din municipiul Botoșani”, s-a precizat într-un comunicat al Poliției Române.

Polițistul era absolvent al Școlii de Poliție Slatina, promoția 1996

Polițistul era agent activ al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani din anul 1996, precizează Monitorul de Botoșani.

Bărbatul era absolvent al Școlii de Poliție Slatina, promoția 1996, încadrat doar în structuri de ordine publică, în prezent șef la Postul de Poliție Stăuceni.

„Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a mai transmis Poliția Română.


Citește și:

REACȚIE PSD la anunțul DNA: În timp ce românii mureau, Voiculescu, Cîțu și Mihăilă FURAU!

Vlad Voiculescu, reacție la ANCHETA DNA. „Deciziile privind achiziția de vaccinuri au fost luate de premierul de la acea vreme”

S-a stins din viață, la 128 de ani, CEA MAI BĂTRÂNĂ femeie din lume. „Imperiul” lăsat în urmă

Cum arată ACUM „cea mai bătrână mamă din lume”. Adriana Iliescu, scurtă escapadă la munte împreună cu fiica ei, Eliza

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor